Cultura trandafirilor

Plantarea

Perioada favorabilă pentru plantare este toamna, în perioada cuprinsă între mijlocul lunii octombrie-mijlocul lunii noiembrie. Plantarea de primăvară trebuie făcută înainte de pornirea mugurilor, adică până la mijlocul lunii martie sau cel târziu până la mijlocul lunii aprilie în anii cu iernile lungi.

Dimensiunile gropilor de plantare sunt de 40 x 40 x 40 cm.

Distanţele de plantare depind de mai mulţi factori: grupa trandafirilor (teahibrizi, floribunde, etc.), vigoarea soiului şi scopul urmărit. Prezentăm mai jos, informativ, distanţele minime de plantare pentru trandafirii folosiţi cu scop ornamental în parcuri sau grădini:

Pregătirea pentru plantare constă în fasonarea plantelor, adică scurtarea rădăcinilor la cca 20 cm şi a ramurilor la 4-5 muguri (adică la 15-17 cm) şi mocirlirea rădăcinilor.

Primăvara ramurile se taie scurt, la 2 – 3 muguri.

Mocirlirea are loc după fasonare şi constă în introducerea rădăcinilor într-o suspensie de consistenţa smântânii, compusă din pământ, bălegar proaspăt de vită şi apă.

Plantarea propriu-zisă începe prin formarea pe fundul gropii a unui muşuroi înalt de 10-12 cm din sol amestecat cu gunoi bine putrezit. Planta se aşează cu rădăcinile răsfirate pe muşuroi, după care se acoperă cu pământ până la aproximativ 2/3 din adâncimea gropii. Se tasează uşor prin călcare de la exterior spre interior. Punctul de altoire, materializat prin nodul din care pornesc ramurile, se poziţionează cu 2-3 cm sub nivelul solului.

Se continuă umplerea gropii cu pământ amestecat cu 4-5 kg de gunoi bine fermentat. După ce groapa s-a umplut, se tasează din nou, se udă cu 8 – 10 l apă în 2 – 3 reprize, apoi ramurile se muşuroiesc până la înălţimea de aproximativ 20 cm faţă de nivelul solului.

La plantarea de primăvară, înălţimea muşuroiului este doar de 10 – 12 cm, deoarece nu mai e pericol de ger, ci doar de secetă.

Foarte important! La plantare nu folosiţi gunoi de grajd proaspăt sau îngrăşăminte chimice, deoarece compromiteţi prinderea plantei!

Lucrările de îngrijire

Au ca scop asigurarea condiţiilor de viaţă optime plantelor, a căror urmare este creşterea viguroasă, înflorirea bogată şi durata de viaţă lungă. Deşi nu toate lucrările au aceeaşi importanţă, neglijarea unora aduce după sine reducerea efectelor celorlalte.

a) Dezgropatul

Prima lucrare a anului se face când a trecut pericolul îngheţurilor sub -7 -8 °C şi mugurii au început deja să se umfle. În funcţie de zonă, acest monent coincide cu începutul sau mijlocul lunii martie.

b) Lucrările mecanice ale solului

Pe perioada de vegetaţie au scopul de a menţine solul afânat şi lipsit de buruieni.

Săpatul de primăvară se face după dezmuşuroit şi tăieri. Cu această ocazie se încorporează în sol îngrăşămintele organice sau chimice.

Praşilele din perioada de vegetaţie se fac la o adâncime mai mică, adică la 8 – 10 cm. În funcţie de gradul de îmburuienare, anual se fac 6 – 8 praşile.

c) Îngrăşarea

Îngrăşămintele organice (de exemplu: gunoiul de grajd) sau îngrăşămintele chimice complexe se încorporează în sol toamna sau primăvara la o adâncime de 20 -25 cm la o distanţă minimă de 25 – 30 cm de tulpină.

În lunile mai şi iunie se pot folosi suplimentar îngrăşăminte foliare, aplicate în 2 – 3 ocazii. Concentraţia soluţiei utilizate nu trebuie să depăşească 1%, iar momentul optim al aplicării este până la ora 10 – 11 înainte de masă.

d) Udarea

În perioadele secetoase udarea se face la intervale de 10 – 14 zile cu o cantitate de 20 – 30 l / mp. Regulile ce trebuiesc avute în vedere sunt următoarele:

•  se umectează stratul de sol în care se găsesc rădăcinile, adică până la 50 – 60 cm adâncime;

•  pe solurile nisipoase se udă mai des şi cu doze moderate, pe gele grele, argiloase, mai rar, dar cu doze mari;

•  se evită udarea frunzişului; udarea prin aspersiune să se facă în cursul nopţii;

•  apa folosită la udare să nu conţină substanţe chimice dăunătoare.

e) Tratamente fitosanitare

Este mai puţin costisitoare prevenirea atacurilor bolilor şi dăunătorilor, decât tratarea prin măsuri curative. Prezentăm mai jos bolile şi dăunătorii cei mai cunoscuţi:

Dăm un exemplu de tratamente fitosanitare aplicate în cursul unui an:

f) Îndepărtarea drajonilor de portaltoi

Lăstarii porniţi de sub punctul de altoire sau din rădăcini provin din portaltoiul sălbatic. Dacă nu sunt îndepărtaţi din timp, drajonii sălbatici vor „invada” planta.

Tăierea trebuie făcută de la baza drajonilor. La trandafirii altoiţi în trunchi, se îndepărtează şi lăstarii ce apar din trunchi.

g) Tăierile

La executarea tăierilor trebuie să se ţină seama de următoarele reguli:

•  intensitatea tăierilor depinde de grupa din care fac parte trandafirii (teahibrizi, urcători, etc.) şi destinaţi florilor (decor sau flori tăiate);

•  se elimină ramurile atacate de boli şi dăunători, cele rupte sau uscate; dacă tufele au suferit de ger, scurtarea se face până la zona sănătoasă;

•  ramurile ce tind spre interiorul tufelor, îndesindu-le, cele subţiri şi cele bătrâne (peste 3-4 ani) se elimină;

•  rănile provocate la tăierea cu fierăstrăul a ramurilor groase (peste 2 – 3 cm) se ung cu vopsea de ulei sau substanţe de protecţie.

În funcţie de momentul aplicării, tăierile pot fi: de toamnă (de uşurare), de primăvară şi de vară.

Ansamblul tăierilor se realizează prin două feluri de intervenţii: eliminarea sau îndepărtarea ramurilor prin care se înţelege tăierea lor din locul de inserţie şi scurtarea ramurilor, adică îndepărtarea unei porţiuni deasupra unui număr oarecare de muguri.

h) Protejarea contra gerului

După tăierile de uşurarea din toamnă, baza trandafirilor se muşuroieşte cu pământ la aproximativ 20-30 cm înălţime. În cazul trandafirilor miniatur, muşuroiul va avea doar 10-15 cm.

Ramurile trandafirilor urcători se imobilizează prin legare la spalier pentru a evita degerarea lor ca urmare a efectelor nedorite ale vânturilor puternice din zilele de iarnă, când temperatura are fluctuaţii de până la 20 °C în cursul unei zile (amiaza +5 - 6 °C, noaptea -12 -15 °C).

Trandafirii cu trunchi pot fi protejaţi mai greu. Metoda aplecării trunchiului (implicit şi a coroanei) şi acoperirea acestora cu pământ este greoaie (mai ales la plantele în vârstă care au trunchiul îngroşat) şi necesită un volum mare de muncă, existând tot timpul pericolul ruperii şi deteriorării plantei.

Însăcuirea coroanei cu pânză de sac umplută lejer cu paie şi rigidizarea tulpinii faţă de par prin legare în 2-3 locuri este o metodă practică.

Nu folosiţi saci din polietilenă, deoarece nu permit aerisirea, iar în zilele însorite din februarie vor porni mugurii, care apoi pot degera.

Cultura pomilor fructiferi

Plantarea

Perioada de plantare coincide cu perioada repaosului vegetal, adică toamna între 20 octombrie – 20 noiembrie şi primăvara între 1 martie – 20 aprilie.

Distanţele de plantare uzuale pentru speciile de pomi fructiferi sunt următoarele:

Înaintea plantării propriu-zise se sapă gropile la 50 x 50 x 50 cm şi se fasonează tulpina şi rădăcinile pomului.

Materialul săditor fasonat se introduce cu rădăcinile într-o mocirlă compusă din balegă proaspătă de bovine, pământ şi apă, în aşa fel încât fiecare ramificaţie să fie acoperită cu o peliculă fină din această compoziţie.

Pomul trebuie plantat la adâncimea la care a crescut în pepinieră, adică cu punctul de altoire aflat la 2-3 cm deasupra nivelului solului. Pe măsură ce se aşează pământ peste rădăcini, se efectuează tasarea prin călcare.

Odată cu plantarea, se administrează 10-15 kg gunoi de grajd fermentat în amestec cu pământul şi se udă cu 12-15 l apă. În final, se execută un bilon de protecţie de 20-25 cm. Când plantarea se face primăvara, bilonul va avea doar 12-15 cm înălţime.

Foarte important! La plantare nu folosiţi gunoi proaspăt sau îngrăşăminte chimice, deoarece compromiteţi prinderea plantei.

Lucrările de îngrijire

Considerăm cunoscute noţiunile de bază referitoare la lucrările mecanice ale solului, îngrăşare, udare şi tăieri şi de aceea acordăm atenţie deosebită tratamentelor fitosanitare, capitol neglijat sau considerat dificil pentru majoritatea pomicultorilor debutanţi.

În continuare facem referire la reţete minimale aplicate pomilor din jurul casei sau aflaţi în livezi mixte de diferite mărimi. Astfel se urmăreşte orientarea către grupele de insecto-fungicide, aflate în comerţ, care permit ca aceeaşi soluţie să poată fi folosită pentru cât mai multe specii de pomi existenţi în alcătuirea livezii. Primele două tratamente se aplică în timpul iernii (ianuarie, februarie) în zilele cu temperatura peste 3-4 °C. Se vor îmbăia prin stropire toate speciile de pomi fructiferi. Primul tratament se face cu unul din substanţele: Oleocarbetox, sau Carbetox, sau Polisulfură de bariu, iar al doilea tratament, la un interval de cel puţin 10 zile, cu Sulfat de cupru, fără var, în concentraţie de 3%.

În cursul vegetaţiei, recomandăm următoarele tratamente:

În tehnica stropitului manual recomandăm aplicarea tratamentului cât mai mult posibil pe dosul frunzelor prin atingerea tuturor zonelor aeriene ale plantei. Momentul optim al aplicării tratamentelor este înainte de masă până la ora 10-11, sau după masa între orele 18-20. În timpul preparării şi administrării soluţiilor pentru combatere, feriţi-vă de contactul cu acestea, nu consumaţi alimente şi nu fumaţi.

Cultura viţei de vie

Plantarea

Viţa de vie se plantează ori toamna înaintea îngheţurilor, ori primăvara în lunile martie – aprilie. În ambele cazuri se impune condiţia ca temperatura solului la adâncimea de 40 – 50 cm să înregistreze 7 – 10 grade Celsius.

Fasonarea şi mocirlirea sunt operaţii premergătoare plantării propriu – zise. Fasonarea constă în scurtarea cordiţei la 3 – 4 ochi (dacă sunt două cordiţe, una la 2 – 3 ochi, cealaltă la 1 ochi) şi a rădăcinilor bazale la 8 – 10 cm şi eliminarea rădăcinilor de la nodurile intermediare ale portaltoiului (dacă sunt).

Imediat după fasonare se face mocirlirea. Se introduc rădăcinile şi circa 15 cm din lungimea portaltoiului într-o mocirlă făcută din pământ argilos 2/3, balegă de vacă 1/3 şi apă, până la obţinerea unui terci gros ca smântâna, care să adere bine la rădăcini. Viţele mocirlite se repartizează la gropile deja săpate.
Distanţele de plantare uzuale sunt în funcţie de modul de conducere:

Pe direcţia rândului, de aceeaşi parte a pichetului şi la o distanţă de 5 – 6 cm de acesta, se fac cu cazmaua gropi adânci de 50 cm şi largi de 35 x 35 cm. La baza gropii dinspre pichet se realizează un muşuroi din pământ mărunţit pentru aşezarea rădăcinilor.

Viţele pregătite anterior se aşează vertical lângă peretele gropii dinspre pichet, în aşa fel încât rădăcinile să fie răsfirate uniform pe muşuroiul de pe fundul gropii. Punctul de altoire se potriveşte la 3 – 4 cm deasupra solului, pentru a preveni formarea ulterioară a rădăcinilor din altoi. Groapa se umple cu pământ reavăn până la 1/3, se tasează bine, fără a deplasa punctul de altoire. Apoi se introduce în groapă 1/3 mraniţă şi pământ în amestec şi se udă cu 10 – 15 litri apă. După infiltrarea apei, se acoperă groapa cu pământ mărunţit, fără să se mai taseze. În jurul cordiţei se face un muşuroi din pământ reavăn şi mărunţit.

Lucrările de îngrijire

În cazul repetării tratamentului fitosanitar, se recomandă folosirea în alternanţă a substanţelor de combatere.
Enumerăm câteva soiuri de struguri de masă rezistente la boli: Palatina, Esther, Nero, Muscat de Pölöske, Perlă de Zala, Thereza, Moldova, etc.
Tăierea reprezintă o lucrare importantă în cursul perioadei de repaus (tăiere în uscat) prin care se reglează încărcarea medie de 15 – 17 ochi pe metru pătrat. Prin operaţiile în verde (ciupit, copilit, cârnit, desfrunzit parţial) se influenţează latura calitativă a producţiei. Numărul de inflorescenţe lăsate pe butuc în funcţie de mărimea strugurilor corespunzătoare unor soiuri uzuale sunt:

Protejarea viţelor pe timpul iernii se face indiferent de zona de cultură prin muşuroire până la nivelul ochilor 5 – 6 de la baza coardelor, sau prin imobilizare faţă de sistemul de susţinere în cazul soiurilor cu rezistenţă deosebită la ger (ex.: Palatina, Thereza, Nero, Muscat de Pölöske).

Cultura arbuştilor fructiferi

Cerinţe faţă de condiţiile de mediu

Plantarea

Lucrările de îngrijire

 
Tratamentele fitosanitare din cursul vegetaţiei se fac doar la nevoie: la coacăz şi agriş împotriva afidelor (păduchi verzi sau negri) cu Mospilan sau Calypso sau Decis iar împotriva făinării la agriş (la soiuri rezistente nu e cazul) cu Tilt sau Topsin sau Euparen Multi.